EdeirUnele dintre cele mai frumoase amintiri pe care le-am adunat de-a lungul vieţii au directă legătură cu lumea voluntariatului. Din 2009 şi până în prezent am fost implicată în 5 echipe minunate (AIESEC Oradea, Oradea Toastmasters, Let’s Do It, Bihor!, Asociaţia Young Initiative şi UN Youth Association of Romania – Cluj Branch). Dat fiind că în această lună s-au împlinit 3 ani de când fac parte din Asociaţia Young Initiative, m-am hotărât să-mi prezint experienţa de 1096 de zile în câteva rânduri. Bine, recunosc, am să vorbesc mai mult de câteva rânduri. Dar promit că nu vă veţi plictisi.
Totul a început într-o frumoasă zi de vară. Aplicasem pentru AYI, ONG bucureştean de altfel, şi aşteptam să primesc un răspuns. Când am deschis email-ul în care mi se spunea că am trecut în etapa ulterioară a selecţiei, mi-au cam tremurat genunchii. Urma să am un interviu telefonic (primul de acest fel) şi trebuia să conving persoana de la capătul firului că ar face o alegere bună dacă m-ar accepta. Îmi amintesc şi-acum că eram la mama la serviciu, iar domnul Motorola urma să sune în câteva minute. Am discutat vreme de 30 de minute cu persoana care mă intervieva şi am stabilit la sfârşit că voi primi un feedback respectiv răspunsul final. No’ acuma îmi rămânea să sper că n-am vorbit prea rar cu interlocutorul meu şi că i-a plăcut îndeajuns de mult de mine, astfel încât să mă ia în echipă. Peste oleacă de vreme a venit şi răspunsul oficial, iar odată cu începerea verii luam la braţe o nouă activitate de voluntariat, şi-anume redactor pentru Blogunteer.ro.
Pe 20 iunie 2011, am publicat primul articol care a fost scris la invitaţia primită din partea reprezentanţilor proiectului Ţara lui Andrei. Spuneam atunci că pentru mine voluntariatul reprezintă un mod de viaţă şi descriam lucrurile petrecute până la acel moment. Carevasăzică, nu bine intrasem în echipă şi deja publicam un articol pe blog-ul celui mai mare proiect de CSR din România.
Cum s-au întâmplat atât de multe în aceşti trei ani, spaţiul de “depozitare” al blogului nu ar fi suficient pentru a relata totul, aşa că am ales să punctez 30 de lucruri care mi s-au întâmplat în această perioadă. Aşadar, propun să deschidem împreună cutia amintirilor din ultimele 26 304 ore:
- Ştiu diferenţa dintre reportaj, relatare şi sinteză, chiar dacă n-am terminat Facultatea de Jurnalism;
- M-am împrietenit cu WordPress-ul atât de bine încât mi-am instalat singură tema pentru blog-ul personal de pe care vă scriu acum;
- Am învăţat cum să mă documentez înainte de realizarea unui interviu şi care sunt întrebările pe care ar trebui să le adresez;
- Nu întâmpin dificultăţi în a găsi titlul potrivit pentru un articol;
- Nu mai am nicio timiditate în a contacta personalităţi pentru a realiza interviuri;
- Cunosc în detaliu aspectele gestionării unui proiect online;
- M-am plimbat îndeajuns de mult cu Google Analytics, astfel încât să ştiu ce ar trebui să vreau de la el;
- Găsesc interesant realizarea unui interviu de recrutare şi cred că îmi place să fac asta;
- Am devenit şi mai atentă la corectitudinea materialelor scrise şi nu-mi ia mult timp să găsesc intrusul într-un enunţ;
- Pot să lucrez cu oameni pe care nu-i cunosc, adaptându-mă la cerinţele mediului online şi împrietenindu-mă în cele din urmă cu ei;
- Ştiu cum se foloseşte Huddle şi ce trebuie să faci cu Dropbox;
- La câte parteneriate media am încheiat, pot spune că intuiesc destul de uşor ce îşi doreşte cealaltă parte contractuală;
- Mi-am îmbunătăţit cunoştinţele despre sectorul non-profit, participând la 3 cursuri de formare, unul Erasmus+ şi două Tineret în Acţiune;
- Am învăţat cum se scrie o propunere de finanţare pentru a organiza un schimb de tineri;
- Am aflat ce înseamnă să participi la un târg de organizaţii non-guvernamentale şi să organizezi promovarea propriului stand;
- Mi-am format o opinie argumentată despre Elveţia, după ce am participat la un training în Geneva despre sistemul ONU;
- Mi-am dat seama că e nepotrivit să te abţii de la vot când ceilalţi te-au votat în unanimitate pentru a fi membru în Consiliul Director;
- I-am învăţat pe colegii mei bucureşteni cum se spune un “No” cu accent ardelenesc;
- Am văzut cum arată un centru pentru copii abandonaţi şi mi-am petrecut drumul către metrou suspinând, gândindu-mă la cei care fac voluntariat acolo;
- Mi-am petrecut ore întregi vorbind la telefon cu colegii mei şi niciodată nu l-am considerat timp pierdut;
- Am primit un talisman norocos de la una dintre colegele pasionate de cultura mexicană, pe care l-am dus cu mine în Ungaria;
- Am învăţat că imposibilul nu există drept pentru care un blog de voluntariat a fost partener media al Festivalului George Enescu;
- Am descoperit că de fiecare dată când vei spune că nu mai vrei să continui, fiindcă ai întâmpinat dificultăţi, în spatele tău va sta un lider care îţi va spune că ai fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat proiectului respectiv şi te va ajuta să găseşti noi orizonturi;
- Am plecat în Slovenia cu trenul şi nu m-am rătăcit;
- Mi-am îmbunătăţit nivelul de limbă engleză, intrând în contact cu diverse organizaţii europene;
- Am primit un dar de Moş Nicolae cu mesajul “Every penguin should have a human as friend. You are one of the best I’ve ever known.” şi o felicitare de Crăciun cu mesajul “Dragă Eliza, îţi doresc să ai parte de un Crăciun deosebit alături de familie şi prieteni şi în 2014 să poţi atinge cât mai multe inimi cu generozitatea şi capacitatea ta unică de a-i iubi şi ajuta pe toţi din jurul tău.” de la colegii mei;
- Am dansat de bucurie de fiecare dată când am primit o veste în legătură cu activităţile mele şi n-au fost puţine acele momente;
- O colegă din Asociaţie m-a ajutat să pregătesc o surpriză pentru ziua unei prietene din Bucureşti, ducându-i un tort din partea mea;
- Am scris o povestioară pentru fetiţa unei colege de-a mele şi-am avut apoi ocazia de-a ne juca împreună;
- Am putut să spun în cadrul unui eveniment de aderare a Asociaţiei că “sunt Eliza din Oradea, locuiesc în Cluj-Napoca, iar Asociaţia pe care o reprezint e din Bucureşti” şi să afirm în felul acesta că sunt puţin de peste tot din România mea dragă.
