Marţi, la ora desen, nu ştiam exact ce să le dau copilaşilor pentru a lucra. Adică aveam ceva stabilit în programă, dar e vorba de ceva mai mult uneori. Aşa că în goana după materiale creative pe internet, mi-am adus aminte că pe data de 17 martie, irlandezii sărbătoresc Saint Patrick’s Day.

De sunteţi curioşi să aflaţi ce-i cu această sărbătoare, păstraţi-vă atenţia şi interesul pe această pagină. Căutând la origini, am aflat că Sf. Patrick a fost cel care i-a creştinat pe irlandezi, fiind considerat patronul spiritual al acestora. Cele mai multe informaţii (veridice) despre el sunt prezentate în două surse: Confessio (o autobiografie) şi Epistola (documentul în care denunţă abuzurile britanicilor la adresa creştinilor irlandezi).

În filmuleţul de mai jos, este descrisă într-o manieră foarte interactivă şi desigur, de-o irlandeză aproape de limba chineză, povestea Sfântului Patrick.

De acolo am aflat, de exemplu, că trifoiul a ajuns să fie considerat simbolul floral naţional al Irlandei deoarece Sf. Patrick obişnuia să explice Sf. Treime prin apelul la un trifoi (shamrock în engleză), iar în felul acesta să promoveze mesajul lui Dumnezeu pe ţinuturile locuite până atunci de păgâni.

Dacă nu ştiaţi până acum, vă spun că Irlanda este singura ţară din lume fără…şerpi. Sau dacă sunt, nu locuiesc într-un număr prea mare în zona respectivă. Dispariţia acestor creaturi, deloc plăcute sufletului şi ochilor mei, a fost explicată tot prin venirea Sf. Patrick. Păgânii obişnuiau să-şi făurească obiecte de închinăciune care se semănau cu ei, iar odată ce a venit creştinismul, aceştia nu şi-au mai găsit rolul în ecuaţie.

Desigur, în zilele noastre sărbătorirea zilei de 17 martie implică petreceri cu adevărat grandioase, dar scopul principal este redat de înnoirea spirituală prin care a trecut poporul irlandez, precum şi de rugăciunile adresate misionarilor din întreaga lume.

Şi-acum că v-am prezentat originile zilei de 17 martie (care reprezintă şi data morţii Sf. Patrick), haideţi să descoperim aspecte din istoria şi cultura Irlandei:

  • Irlanda este situată în zona de nord-vest a Europei, fiind despărţită de Marea Britanie prin Marea Irlandeză;
  • Din punct de vedere politic, Irlanda este divizată în Republica Irlandei şi Irlanda de Nord (teritoriu care aparţine în continuare Regatului Unit);
  • Capitala Republicii Irlandei este Dublin, iar a Irlandei de Nord este Belfast;
  • Există 3 locuri din Irlanda care au fost incluse în patrimoniul UNESCO: Râul Boyne, Insula Skelling Michael şi Giant’s Causeway (drumul pietruit al uriaşului care reprezintă o întindere de 40 000 de coloane de bazalt, ce s-au format în urma unei erupţii vulcanice);
  • Cele două limbi vorbite sunt: irlandeza şi engleza, iar cea din urmă a fost inclusă în vorbirea curentă a irlandezilor după invazia normandă;
  • Criza cartofului” reprezintă un moment de cotitură în istoria Irlandei, deoarece au murit aproape 750 000 de oameni pe parcursul a 10 ani din această pricină;
  • Imnul Republicii Irlandeze sună cam aşa;

Acum de v-am stârnit interesul şi sper eu că vă doriţi măcar într-o mică măsură să vizitaţi “Ţara de smarald”, aveţi la dispoziţie site-ul Autorităţii Naţionale pentru Dezvoltarea Turismului.