Soarecele este unul dintre cei mai comuni daunatori cu care cu totii am avut de a face la un moment dat. Drept urmare, soarecele de casa reprezinta o prezenta nedorinta din cauza numeroaselor pagube pe care le poate produce. Sunt omnivori, prefera semintele si cerealele, insa nu vor refuza alte alimente pe care le vor gasi in acasa.

Astfel, pot produce foarte multe pagube in depozitele de cereale, in camara sau in depozitele alimentare. Acestia mai mult strica decat consuma, murdarind si infectand alimentele cu agenti patogeni, fiind astfel posibila infectarea oamenilor si a animalelor de casa cu boli infectioase sau helimntoze.

Fiind prezenti de mult timp pe suprafata pamantului, soarecii reprezinta o categorie de daunatori care au provocat destul de multe probleme de-a lungul timpului. Drept urmare, dorinta de a scapa de soareci nu este una recenta, ci are la randul sau o vechime considerabila.

De-a lungul timpului au aparut o multime de metode de combatere a rozatoarelor, unele mai eficiente decat altele. Cu toate acestea, chiar daca exista multe metode prin care poti scapa de soareci, nu toate au un randament foarte bun.

Din aceasta cauza, majoritatea persoanelor care se confrunta cu problema prezentei soarecilor se intreaba care este cea mai buna metoda antisoareci. Iar despre acestea ne-am propus sa discutam si noi in acest articol.

Pe PestRepeller.ro poti gasi o multime de metode anti daunatori de care te poti folosi pentru a scapa de soareci. Iar una dintre cele mai recomandate metode este reprezentata de utilizarea unui aparat anti soareci deoarece astfel poti scapa de soareci fara prea multe batai de cap. Mai mult decat atat, eficienta acestor dispozitive aduce foarte multa satisfactie.

Te scapa de rozatoare in doar doua saptamani iar mai apoi le tine departe de proprietatea protejata de ultrasunete. Practic, vei reusi sa castigi foarte mult timp dar si o locuinta curata, fara daunatori si fara daunele pe care le pot provoca acestia.

De ce sa optezi pentru folosirea unui dispozitiv cu ultrasunete

Dispozitivele cu ultrasunete nu reprezinta intocmai cea mai ieftina optiune prin care poti scapa de soareci. Costul de achizitie unui astfel de dispozitiv poate incepe de la 70-75 de lei si poate ajunge pana la 200 de lei. De cele mai multe ori, pretul depinde strict de suprafata protejata de modelul respectiv dar si de eficienta aparatului.

Practic, un aparat anti soareci scump si bun poate garanta protectia unei suprafete de peste 1000 de metri patrati, ceea ce nu e deloc putin. Acesta poate fi folosit pentru a-ti proteja intreaga proprietate, indiferent ca este vorba despre o locuinta, o curte sau chiar un depozit foarte mare de cereale.

De asemenea, un alt avantaj al acestor dispozitive este faptul  ca nu necesita intretinere sau manipulare intr-un fel sau altul, spre deosebire de capcanele mecanice sau cele cu lipici. Practic, dupa ce il conectezi la o priza obisnuita acesta va incepe sa emita ultrasunetele cu ajutorul carora fiecare rozatoare din aria protejata va fi indepartata.

Actioneaza direct la sistemul nervos al rozatoarelor, creandu-le un mediu foarte inconfortabil si determinandu-le astfel sa paraseasca zona protejata. Vazand toate aceste beneficii, putem afirma fara retineri ca aparatele cu ultrasunete reprezinta cea mai buna metoda anti soareci.