Zic că e momentul potrivit pentru a discuta despre haine, drept pentru care acest articol se va baza pe un studiu empiric pe care l-am realizat astăzi în drum spre casă.

Motivaţie: când oamenii mă văd cu ghetele verzi îşi ridică privirea din pământ şi se uită zâmbind la mine;

Motivaţie 2: mi se pare mie că oamenii nu se îmbracă îndeajuns de…personalizat.

Acestea fiind consemnate în cartea veşnică a nemuririi virtuale, vom purcede asupra celor observate pe traseul de aproximativ 2 km. Nu-s sigură, dar atâta cred eu că fac de acasă şi până la serviciu. De greşesc numerele în mod grosolan şi nu-i decât unu’, să-mi fie cu iertare de pe acum.

No’ am studiat astăzi în jur de 100 de persoane din punct de vedere al vestimentaţiei. Am avut 3 criterii în seamă:

1. Culoarea paltonului/pardesiului/chestiei pe care au luat-o deasupra hainelor;

2. Culoarea pantalonilor

3. Orientarea privirii

În primul caz, mă confrunt cu o majoritate izbitoare: aproximativ 7 persoane din 10 purtau haine de iarnă care erau în culori închise: negru, gri închis, maro, mov întunecat ori nuanţe asemănătoare.

În al doilea caz, culoarea pantalonilor diferea puţin. Pot spune că am observat doar în 50-60% din cazuri oameni care purtau nuanţele enumerate mai sus.

Partea proastă e că am văzut combinaţii de negru şi negru. Acuma să nu credeţi că am ceva împotriva negrului, că n-am… De fapt, am. Prin gimnaziu am trecut printr-o fază ciudată. Nu ştiu cum s-a făcut, dar mai toate hainele mele erau negre sau în culori închise. Vroiam să ascund de propria-mi persoană şi îmi găseam refugiul în obiecte vestimentare despre care credeam eu că vor face acest lucru pentru mine.

Am ţinut-o cu pantalonii negrii una şi bună. Ba şi prin anul I de facultate, aveam o pereche de blugi negri, până când mi-am zis că e cazul să diversific şi să adopt ţinute după felul personalităţii mele.

Astăzi, când am întreprins studiul, mi-am adus aminte de momentele acelea şi de fiecare dată când vedea pe cineva îmbrăcat în culori închise mă gândeam de ce asortează cu o vreme posomorâtă. Să mă criminalizeze designer-ii, dar eu cred că nu ar trebui să purtăm doar în sezoanele calde culori vesele. E ca şi cum jumătate de an ai fi exuberant, iar cealaltă jumătate te-ai arăta nostalgic pentru ce a fost. 

Revenind la ultimul criteriu menţionat, trebuie să vă mărturisesc că aproximativ 5 oameni din 10 mergeau cu capul în pământ. Ba unii dintre ei nici nu zâmbesc. Eu sunt puţin mai atipică şi atunci când văd pe stradă un copilaş îmi pun repede pe faţă un ” :) “, ba chiar mai zâmbesc câteodată singură din senin.

Făcând o sumă a celor menţionate, oamenii în ziua de astăzi stau prea mult cu capul în pământ, uită să zâmbească şi îşi iau haine prea posomorâte pentru sufletul cald ce-l au dincolo de ele. Azi mi s-a întâmplat ca mai multe persoane de pe stradă să se uite chiorâş la combinaţia de pantaloni roşii+ghete verzi. Dar au ridicat capul din pământ şi mi-au zâmbit frumos…

O haină ar trebui să ne facă mereu să zâmbim, căci altfel e doar o bucată de material menită să ne acopere goliciunea!