Ne ştiam de prin gimnaziu, dar în afara dăţilor în care venea prin clasa mea, nu aş putea spune că am interacţionat într-un fel sau altul. Mă amuzam de modul în care o alintau colegii mei şi ne mai salutam la ieşirea/intrarea din sala de clasă. Nu-mi imaginam la vremea respectivă ce se va întâmpla mai târziu. Soarta a făcut ca în liceu să fim colege, iar situaţia dintre noi să se schimbe aproape la 180 de grade.

Timp de doi ani de zile, n-aş putea spune că am fost mai mult decât colege de clasă. Nu găseam la vremea respectivă puncte comune şi din acest considerent nu mă gândeam să depăşesc bariera instituţională. În schimb, mă apropiasem destul de mult de prietena ei cea mai bună, iar acest fel am intrat şi în vizorul domnişoarei din discuţie. Desigur, a fost destul de greu să-i explic la început că n-am de gând să-i fur prietena, fiindcă ea e o fire puţin mai posesivă, iar eu doar încercam să-mi fac noi prieteni în şcoală. Timpul a fost cel mai bun argument al meu şi oarecum de la starea de “opoziţie” în care se afla, am început să ne apropiem din ce în ce mai mult. Ţin minte momentul în care am ştiut că-mi este prietenă: avea un corn cu ciocolată, cumpărat în pauză, şi m-a invitat să servesc şi eu din el. Trebuie să ştiţi că Bianca nu-şi împarte cu oricine mâncarea şi oarecum mi-am dat seama că acea clipă reprezenta punctul 0 al prieteniei noastre.

Timpul a trecut, am început să fim mai apropiate şi s-o cunosc mult mai bine. Mi-am dat seama că toată impresia pe care mi-o lăsase în anii precedenţi nu reflecta cine era Bianca în realitate. Am descoperit un om care avea multe de oferit celorlalţi (mai puţin, mâncare), o persoană mult mai puternică decât spuneau aparenţele despre ea şi cel mai important, omul cu care astăzi împart o frumoasă relaţie de prietenie.

Desigur că ar fi multe de spus despre cine este Bianca, dar dacă ar fi s-o caracterizez într-un singur enunţ, aş spune că e următoarea persoană: o să-ţi zică “Nu” la rugăminţile pe care le ai şi ar putea fi îndeplinite de către orice altă persoană, dar va spune mereu “Da” în momentul în care ştie că este persoana care te poata ajuta cel mai mult.

Mi-e drag de felul în care povesteşte despre şcoală, despre păţaniile ei cu copiii, despre felul în care se raportează la viaţă, îmi place că este un om chibzuit, că are grijă să fie mereu prezentă când prietenii ei au nevoie de ea, că nu renunţă niciodată la ceea ce crede şi că e în stare să meargă până în pânzele albe pentru dorinţele sale.

Bianca mea face parte dintre puţinii prieteni pe care pot să-i număr pe degetele de la o mână şi despre care ştiu că indiferent de locul în care voi fi de-acum în 10 ani, ne vom întâlni şi vom discuta cu acelaşi entuziasm, fără să ne dăm seama că a trecut timpul. Bianca mea este persoana care a stat să-mi aranjeze părul în seara banchetului de absolvire. Bianca mea e omul care s-a asigurat să am o veioză sau o sursă de lumină de fiecare dată când am dormit la ea. Bianca mea e frumoasă şi inteligentă. Bianca mea este omul pentru care Oradea a rămas neschimbată.

De aceea, dacă astăzi ar trebui să fac o recomandare de angajare pentru poziţia de “prietenă de suflet”, aş alege-o pe Bianca mea. Bianca mea îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere, aşa că nu-mi rămâne să spun decât:

La mulţi ani, Biutzaki!