Pentru cei care nu ştiu, stau la casă. Prin urmare, am grădină. Unde se plantează tot felul de legume. Mai puţin fructe, deşi acelea îmi plac mie. Niciodată n-am înţeles de ce trebuie să trudim atâta în grădină, pentru că e treabă multă cu săpatul, semănatul şi udatul plantelor. Ah, şi mai există o etapă în viaţa plantelor, care se numeşte “copilitul frunzelor”. Nu mă întrebaţi cum se face, că nu ştiu. Doar mi-am auzit şi eu familia, vorbind despre aşa ceva.

Cred că aş putea număra orele pe care le-am petrecut în grădină, făcând ceva productiv. Spun asta, pentru că atunci când eram mică, mă ascundeam în parii de fasole şi îmi imaginam propriul regat. Mai culegeam păpădii de pe cărare şi din când mergeam ca să-mi iau roşiile portocalii pentru consum. Am eu nişte ciudăţenii. Una dintre ele se numeşte roşie portocalie. Adică, sărmana nu trebuie să fie foarte roşie, fiindcă atunci n-am s-o mănânc. Revenind, azi m-am dat şi eu importantă prin grădină. Pentru că….după Echinocţiul de Primăvară, oamenii încep să semene în grădini.

Şi semănând în gropile pregătite, am tot stat şi m-am gândit cum din seminţele acelea minuscule vor ieşi nişte roşii gigantice. Viaţa e un miracol, sub orice formă ar fi ea. De la plantă la animal şi apoi la om. Câteodată suntem atât de obişnuiţi cu anumite evenimente, încât uităm să le mai contemplăm. Dar miracolul e acolo, ascuns la câţiva centrimetri sub pământ şi cu nişte raze ale unui soare binevoitor şi puţină ploaie picurată, la un moment dat o nouă roşie se va naşte.