Da. Aşa e.
Cât am fost mică, nu am înţeles niciodată de ce mereu trebuie să merg în casă atunci când sunt toţi copii afară.
Nu înţelegeam niciodată de ce sunt aşa curioşi părinţii mei de prietenii mei.
De ce mă întreabă toate nimicurile despre unul şi despre altul.

Nu ştiam de ce îmi spun mereu să am grijă de mine, să fiu cuminte, să vorbesc frumos cu lumea şi să am grijă unde şi cu cine merg. Îmi spuneam ”Bine.. ce pot să păţesc, Doamneeeee”.

Acum, încep să înţeleg toate lucrurile astea. Teama cu care mă lasă ai mei să merg afară până şi la vârsta asta.. nu a dispărut.

Când voi fi mămică nu ştiu cu ce uşurinţă îmi voi lăsa copilul afară la joacă.