Pe Mihnea Blidariu l-am cunoscut imediat după ce m-am mutat în Cluj-Napoca. Primisem eu un anunţ pe email cum că aş putea să fac parte din echipa de organizare a Zilei Roşiei Montane, iar în acest fel am ajuns să stăm la aceeaşi masă. Mi se pare unul dintre cei mai faini oameni pe care-i ştiu. O fi din cauză că omul are o cauză pentru care luptă, că nu se lasă dus de valul promisiunilor materiale şi e genul de persoană amabilă, care stă să-ţi răspundă la orice întrebare.

Având în vedere că protestăm amândoi pentru Roşia Montană, m-am gândit că v-ar interesa o poziţie din partea unui activist convins, ţinând cont de faptul că presa ultimelor luni e inundată de reclame RMGC. Dacă până acum nu ştiaţi mai multe despre roşieni şi ce se întâmplă cu aurul din munţii Apuseni, poate că acest articol vă va fi de ajutor. Cel puţin, eu asta sper.

Când şi cum ai ales să te implici în susţinerea cauzei Roşia Montană?

Am aflat despre situaţia de la Roşia Montană în 2003, prin nişte prieteni şi am ales imediat să mă implic. Mai întâi am cântat cu Luna Amară la FânFest, apoi am devenit tot mai implicat, mai ales în protestele de stradă, dar şi în organizarea festivalului FânFest.

Ce anume te-a determinat să fii un fidel susţinător?

Am ajuns la concluzia că Roşia Montană este un loc extrem de complex, cu o situaţie extrem de complexă în ceea ce priveşte patrimoniul istoric şi arheologic, mediul social, economia locală, problemele de mediu, problemele de legislaţie, corupţia autorităţilor, dezmembrarea comunităţii locale. Am considerat că Roşia Montană este un caz care ilustrează, la scară mică, situaţia în care se află întreaga Românie. Şi am hotărât că, pentru mine, ăsta va fi punctul în care voi spune până la capăt: AJUNGE!

Care sunt cele mai importante acţiuni pe care le-ai coordonat sau în care ai fost implicat?

FânFest este cea mai importantă “acţiune” la care particip în fiecare an. Anul acesta va fi între 15 şi 18 august. Despre restul acţiunilor…prefer să nu dau detalii.

Ai putea să-mi prezinţi un scurt istoric al exploatării la Roşia Montană?

Exploatarea aurului, la Roşia Montană, datează din timpuri pre-romane şi romane. Mărturie stau galeriile şi vestigiile istorice descoperite în zonă. Aurul a continuat să fie exploatat de-a lungul istoriei, din Evul Mediu până în epoca modernă. Datorită prezenţei aurului, zona a fost una foarte cosmopolită, Roşia Montană a fost, de fapt, aproape un orăşel la începutul secolului XX. Diversitatea etnică era semnificativă: români, maghiari, saşi, rromi, italieni şi mulţi alţii. Exploatarea auriferă a stat deschisă şi după Revoluţie, până în 2006, când a fost închisă. Printre cei care au cerut închiderea minei s-a numărat şi compania canadiană Gabriel Resources. Sau, după o ştiu cei mai mulţi, Roşia Montană Gold Corporation…

Din ce trăiau localnicii până la venirea canadienilor?

Unii au fost – şi sunt – fermieri, agricultori, câţiva deţineau – şi deţin – pensiuni turistice, dar cei mai mulţi au rămas şomeri după închiderea minei.

Cum a ajuns Gold Corporation în zona respectivă?

Asta trebuie să-i întrebi pe ei, cum au ajuns. Probabil că nu le-a fost greu să afle despre bogăţia zonei, Roşia Montană e un loc despre care străinii ştiu mai multe decât mulţi români, din păcate…Oricum, venirea companiei este strâns legată de 2 nume foarte controversate din istoria “capitalismului de cumetrie” românesc: Frank Timiş şi Ovidiu Tender. Asta spune multe…

Ce s-a întâmplat pe parcursul anilor în Roşia Montană, odată cu instalarea companiei?

Comunitatea a fost dezbinată de prezenţa companiei şi de metodele ei de propagandă şi presiune. Au fost foarte multe cazuri în care frate s-a certat cu frate, mamă cu fiu, soţ cu soţie: unii doreau să vândă casa, alţii nu. Primul lucru pe care compania l-a făcut, când a ajuns, a fost să cumpere chioşcul de ziare şi să-l închidă.

Apoi au început să deruleze un program ilegal şi imoral de deshumări de morminte. Gura satului spune că au plătit 8000 de lei pe fiecare deshumare. Au cumpărat case de patrimoniu; o parte le-au “restaurat” cu beton, termopan şi materiale moderne, iar pe altele le-au lăsat pur şi simplu să cadă singure. Au angajat oameni cu contract temporar şi salariu minim pe economie, cei mai mulţi din afara Roşiei Montane.

Majoritatea angajaţilor – exceptându-i pe cei de la securitate şi pe cei din birouri – nu fac mai nimic, mai sunt trimişi la “restaurări” şi se plimbă pe uliţă în uniforma RMGC când apare presa prin sat. Mai mulţi localnici care au vândut au acceptat să se relocheze la Recea, un cartier construit de RMGC la marginea Alba Iuliei pe locul fostei gropi de gunoi. Câţiva nu s-au adaptat mediului urban şi s-au sinucis. Alţii continuă să locuiască acolo, dar vin regulat la Roşia să-şi viziteze casa, până când ea va dispărea sau va fi distrusă de companie.

În prezent câţi oameni locuiesc acolo şi câţi s-au mutat în cartierele construite de către companie?

În Roşia Montană mai locuiesc în jur de 2000 de persoane. La Recea trăiesc acum 125 de familii.

Au existat micro-exploatări de la venirea acestora şi până în prezent? Dacă da, ce efecte au avut?

Nu, nu cred că au existat. Ştiu că au încercat prospecţiuni, dar s-au oprit.

Ce părere au localnicii despre ecologiştii care susţin protejarea ariei?

Cei angajaţi de companie se împart în două categorii: cei care ne ocolesc şi nu-şi dau deloc cu părerea şi cei care, instigaţi de companie, devin agresivi în prezenţa noastră. Şi sunt cei din Asociaţia “Alburnus Maior”, care refuză să vândă şi să plece şi pe care noi îi sprijinim.

Care e atmosfera generală în localitate după măsurile luate de către companie?

Situaţia este tensionată, Roşia Montană s-a schimbat foarte mult din 2004, când am fost prima dată acolo. Oamenii nu se mai salută pe uliţă, sunt suspicioşi. Însă există şi speranţă. E ca în multe alte locuri din ţara asta, de fapt e ca aproape toată ţara asta, pentru că toată e scoasă la vânzare şi oamenii nu ştiu cum şi ce să facă şi care va fi viitorul lor.

Care-i atitudinea administraţiei locale?

Toate administraţiile locale, judeţene, regionale şi naţionale au sprijinit proiectul RMGC, de la început, cu foarte mici excepţii. N-a contat culoarea politică, au contat numai şpăgile.

Care sunt consecinţele exploatării aurului de acolo?

Distrugerea totală şi iremediabilă a zonei, prin mineritul aurifer cu cianuri, distrugerea patrimoniului cultural şi istoric, distrugerea naturii, distrugerea vieţilor oamenilor. Şi un “profit” de 4% din redevenţe pentru statul român…

Ce posibilităţi există pentru traiul oamenilor?

Agricultură la scară redusă, creşterea animalelor, turism ecologic şi cultural. Ca o ironie, există în momentul actual oameni angajaţi la RMGC care deţin animale şi iau şi subvenţii pe cap de animal de la Ministerul Agriculturii. Iar RMGC tocmai a renovat primăria veche şi a declarat că o va face hotel, deşi reprezentanţii aceleiaşi companii susţin că nu se poate face turism la Roşia Montană…

Care este răspunsul administraţiei centrale în privinţa exploatării?

Actualul Guvern încearcă să dea undă verde proiectului. La fel ca şi Guvernul precedent. Nu degeaba strigam în iarna lui 2012 “USL şi PDL, aceeaşi mizerie”…

Ce ar trebui să se întâmple în perioada următoare?

Dacă ar fi după mine, ar trebui ca Guvernul să rezilieze contractul cu RMGC, compania să plece şi Roşia Montană să nu mai fie zonă mono-industrială. După aceea, există foarte mulţi oameni care doresc să ajute Roşia Montană să devină o localitate rurală normală, cu o economie curată şi funcţională şi de care să ne putem mândri cu toţii. Din păcate, cred că Guvernul Ponta va încerca să demareze acest proiect şi atunci cred că trebuie ca toţi cetăţenii acestei ţări să vină la Roşia Montană şi s-o apere.

Ce înseamnă faptul că RM face parte din Top 7 locuri din Europa aflate în pericol?

Înseamnă recunoaşterea internaţională a valorii patrimoniului din Roşia Montană. Înseamnă că Victor Ponta va avea mari dificultăţi în a-i explica lui Placido Domingo (preşedintele asociaţiei pan-europene “Europa Nostra”, care a inclus Roşia Montană pe această listă) cum programul de restaurare şi protejare derulat de domnia sa nu poate avea loc pentru că guvernul român a hotărât să dea drumul unui proiect minier distructiv pentru toată lumea.

Cum poate să ajungă RM în patrimoniul UNESCO?

Simplificat şi pe înţelesul tuturor: Ministerul Culturii trebuie să realizeze o documentaţie şi s-o înainteze UNESCO, împreună cu o cerere de includere a localităţii în patrimoniul UNESCO. Pe baza documentaţiei şi a unor vizite de teren, UNESCO ia o decizie. În prezent, documentaţia a fost realizată de mai mulţi arhitecţi din diferite organizaţii de profil şi înaintată Ministerului Culturii (deşi, subliniez, era treaba ministerului să facă asta!). Dar Ministerul Culturii a refuzat şi refuză să facă cererea. Chiar dacă inclusiv dinspre UNESCO există încurajări şi semnale pozitive că Roşia Montană ar fi acceptată.

Ce ar însemna acest lucru pentru localitate, dacă ar fi teritoriu protejat?

Ar însemna că orice proiect minier ar fi imposibil de realizat şi ar însemna că Roşia Montană s-ar putea dezvolta şi susţine din turism cultural. Există un exemplu funcţional la doar câţiva kilometri distanţă, o localitate numită Rimetea.

În momentul de faţă, Roşia Montană rezistă prin…?

Roşienii care refuză să plece şi noi toţi.

Cam câţi activişti estimezi că sunt în România şi în lume care susţin cauza Roşia Montană?

Mult mai mulţi decât ştie Ponta şi decât crede SRI-ul.

Mesajul tău pentru români este…

Mulţi se gândesc la istorie, la patrimoniu. Mulţi se gândesc la natură. Mulţi se gândesc la roşieni. Dar cei mai mulţi nu se gândesc la nimic. Însă nu trebuie să vă gândiţi neapărat la Roşia Montană şi la roşieni. Nu trebuie să fiţi din cale-afară de altruişti. Nu trebuie să fiţi revoltaţi, revoluţionari sau ultraşi. Fiţi egoişti, gândiţi-vă numai la voi, măcar atât puteţi face. Pentru că dacă acest guvern va putea să-i dea afară pe roşieni de pe pământul lor, în numele unei corporaţii private, voi veţi fi următorii! Românii care astăzi trăiesc sub ameninţarea exploatării prin forare hidraulică a gazelor de şist ştiu deja asta…