Nu mi-a plăcut niciodată de el, cu toate că au trecut câţiva ani buni de când ne-am întâlnit prima dată.
Nu cred că ar trebui să fie folosit în masă de oameni;
Nu cred că este reprezentativ pentru rolul care i s-a dat;
Nu ar mai exista, dacă aş avea puterea necesară să fac asta;
Nu ar trebui să mă supere atât de mult când îl văd;
Nu cred că oamenii care-l folosesc, mă cunosc;
Nu cred că gândesc la fel ca şi mine când e vorba de semnificaţia lui.

Dar…

Să facem o comparaţie.

El – : )

E pentru mine un:

Adică un zâmbet fals. O minciună gogonată împachetată cu fundiţă. Decât să zâmbiţi fals, mai bine n-o faceţi. Decât să afişaţi o stare pe care n-o simţiţi, mai bine fiţi voi înşivă.

Când mă gândesc că societatea în sine e centrată pe zâmbete, îmi vine să mă duc la plimbare. Nu contează că zâmbeşti. Contează cum. Nu poţi să-ţi arcuieşti în sus buzele şi să crezi că asta e tot.

Trebuie zâmbit cu toţi dinţii. Râs sincer, spus ce simţim şi ce nu simţim. Noh, că iar e personal.

Anyway, aş aprecia tare mult dacă într-o conversaţie cu mine l-aţi alege pe el:

😀

în detrimentul lui:

🙂