Când trebuie să scriu pe blog-ul personal, prima dată pornesc de la titlu. Nu prea înţeleg cum se întâmplă asta, fiindcă de obicei scriu textul, iar apoi mă gândesc la un titlu potrivit. O fi ceva bizar la mijloc, să zicem.
Având în vedere că se apropie miezul nopţii, iar Moş Ene va trece pe la genele multora dintre voi, am să vă spun o poveste despre cât de frumoasă poate fi prietenia.
Dar mai întâi vom vorbi puţin despre echipă. Prietenia nu poate exista dacă nu sunt oameni care să fie implicaţi în relaţia respectivă şi în felul acesta să formeze o echipă. Procesul de construire e lung, anevoios şi mereu acelaşi.

În primul rând, avem de-a face cu partea de formare, moment în care aflăm ce anume trebuie să facem, ce obiective avem, la ce rezultate trebuie să ajungem şi care e misiunea grupului nostru. Cu alte cuvinte, punem pe axa timpului Formarea.

În continuare apar disensiuni. Oamenii nu se pun de acord asupra aceluiaşi aspect. Unii îşi doresc un mod de rezolvare a problemelor, alţii vor să meargă în direcţia opusă. Nu se înţeleg foarte bine, opiniile lor se bat cap în cap în cap, prin urmare echipa are de suferit. Asistăm la momentul Furtunii.

Din spatele norului cenuşiu, iese prima rază de soare, carevasăzică membrii echipei se uită în aceeaşi direcţie. Sunt conştienţi de diferenţele dintre ei, dar cel mai important e că au găsit puncte comune. E ca în momentul în care doreşti să coşi un nasture, acul nu intră decât prin faţă şi cauţi partea din spate pentru a-l prinde bine de bluză şi a face un nod rezistent. Ei bine, clipa respectivă poartă numele de Normare. Se dezvoltă coeziunea de grup, iar primele semne ale prieteniei îşi fac simţită prezenţa.

Mă opresc asupra acestui punct, pentru că vreau să-l leg de prietenie. Şi nu aş putea să fac acest lucru decât referindu-mă la o şedinţă şi la ieşirea de după. Îi vezi cum îşi pregătesc materialele înainte, se implică atunci când mai e nevoie de oameni, dau ce e mai bun din ei, se dezvoltă pe ei înşişi de la o săptămâna la alta, se “coalizează” atunci când vine vorba de pregătit o surpriză pentru un coleg de-al lor şi au ochii aţintiţi asupra aceleiaşi misiuni.

Acela, dragi cititori e momentul prieteniei. Ştii că trebuie să-ţi îndeplineşti rolul cu seriozitate, dar la întâlnirea de după amuzamentul clădit în urma replicilor inteligente te face să crezi că tot timpul există o stare de voioşie la mijloc.

Adevărul e că vorbesc de fapte veridice. Nu sunt produse ale imaginaţiei mele etapele prezentate mai sus. E povestea unui club care a pornit cu o mână de oameni în barcă, iar acum echipa s-a mărit considerabil. Toţi vâslesc către o destinaţie comună:

Târâmul vorbitorilor

Fiindcă articolul a luat o notă idilică, vă invit să daţi mâna cu realitatea. În fiecare marţi, de la ora 19:30, la Start Business Center, o echipă porneşte la drum. Înarmată cu discursuri, fişe de evaluare, bună dispoziţie, responsabilitate, integritate, suport reciproc şi capacitatea de a învăţa, Oradea Toastmasters are prieteni la tribord.