31Jul
La 18/19 ani, ai impresia că unul dintre cele mai mari impedimente pe care le-ai întâlnit în viaţă constă în examenul de Bacalaureat.
La 18/19 ani, ai impresia că unul dintre cele mai mari impedimente pe care le-ai întâlnit în viaţă constă în examenul de Bacalaureat.
Pe parcursul perioadei în care am fost în Elveţia, am început în mai multe rânduri să scriu câte un articol.
Prin 9 noiembrie primesc un telefon de la un număr pe care nu-l ştiam.
Unora le place să danseze, altora să gătească, iar unii sunt învăţăcei o viaţă întreagă.
Ajung la 6 dimineaţa acasă. O mână bandajată, un picior sucit şi un stomac care nu era în apele sale (ale acidului gastric).
Ziua de 16 mai 2012 va rămâne în istoria (personală),
People oriented sau results oriented?
Am lucrat la un moment dat cu o persoană care era foarte concentrată pe obţinerea rezultatelor.