Sunt omul surprizelor, asta ştie orice persoană care mă cunoaşte câtuşi de puţin. Ziua de azi nu putea fi sub un alt semn, având în vedere că mama împlineşte frumoasa vârstă de 45 de ani, dintre care ultimii 23 de ani mi i-a dedicat în exclusivitate.
Nu credeam că planurile mele de a-i înfrumuseţa ziua mamei se vor dovedi atât surprinzătoare chiar şi pentru mine. Lansam la un moment pe Facebook întrebarea “Dragi orădeni, e cineva care m-ar putea ajuta cu o mică surpriză pentru mama?” şi până să verific dacă a răspuns cineva, primisem deja câteva mesaje şi comentarii.
Atunci mi-a venit ideea: ce-ar fi dacă mi-aş implica toţi prietenii pe care-i am prin preajmă într-o surpriză pentru mama? Ce-ar fi dacă ar suna-o, i-ar trimite mesaje şi ar felicita-o cu ocazia zilei ei de naştere? Am primit doar răspunsuri pozitive la apelul cel puţin ciudat. Mulţi dintre ei, amicii mei, n-o cunoşteau pe mama, n-au văzut-o niciodată şi le era oarecum ruşine să sune ori s-o contacteze. Dar spunându-le cât de mult s-ar bucura, mi-au făcut pe plac şi au început telefoanele. În mai puţin de 2 ore, mama era căutată la telefon de cunoscuţi şi necunoscuţi care se intitulau “prietenii/colegii Elizei“. De la doamna profesoară din liceu, la colegi de serviciu, la prieteni din asociaţiile de voluntariat, la oameni dragi din ţară şi chiar la cunoştinţe cu care nu mai luasem legătura de ceva timp, toţi o căutau pe mama. Erau solii fiicei sale, ai acelei fiinţe care are o dragoste nemăsurată pentru cea mai iubită dintre pământence.
Urările au fost precedate de o altă surpriză. Un prieten m-a aşteptat în gara din Oradea cu o pizza, special comandată pentru mama. Ştia că nu pot coborî în acea staţie şi trebuia să merg mai departe, aşa că a venit cu cele necesare, inclusiv cu ketchup pentru a-i scrie “La mulţi ani”. Cristi, îţi mulţumesc din inimă pentru acest ajutor pe care mi l-ai acordat. Sunt mândră să te cunosc.
Apoi, am complotat cu domnul care vinde bilete în tren. Când ajungeam în staţie, trebuia să-i înmâneze mamei bagajele şi să-i spună că eu a trebuit să mă opresc în Oradea. Atunci urma să sar din tren şi să strig “La muuuuulţi ani!”. Dar mama a întârziat la peron, aşa că m-am dus eu frumuşel înaintea ei.
M-a strâns în braţe şi nu-i venea să creadă toate cele pe care le făcusem. Am deschis cutia de pizza acolo, în drum, şi am strigat “La muuuulţi ani, mămica mea!”. Iar ea m-a pupat şi mi-a mulţumit pentru gestul pe care-l făcusem. Era deosebit de încântată de surpriza pe care i-o pregătisem şi nu-i venea să creadă cum i-am mobilizat pe prietenii mei. Ba, le-am căutat chiar şi pe rudele din Spania, cărora le mulţumesc pe această cale.
În drumul spre casă, îmi povesteşte de toate urările pe care le-a primit din partea prietenilor mei. Chiar atunci soseşte un mesaj, ce începea aşa “Cea mai bună mămică din Ardeal“…mulţumesc expeditorului pentru titlul acordat. Profunda mea recunoştinţă se îndreaptă către voi, toţi cei care aţi făcut această surpriză să aibă loc. V-aş enumera, dar mi-e frică să nu uit pe careva. Aşa că mă inclin în faţa gestului vostru.
Şi-acum să vă expun motivele pentru care o iubesc eu atât de mult pe mama. Nu mulţi ştiu, dar eu am crescut singură. Doar cu ea şi bunica. De când am venit pe lume, am fost centrul universului ei şi şi-a îndreptat toate eforturile pentru a-mi da o educaţie corespunzătoare. Ştia ea că va fi singura modalitate prin care eu voi reuşi să-mi fac un viitor. N-a greşit. La 23 de ani, am ajuns să trăiesc în Cluj-Napoca pe propriile picioare, cu un loc de muncă, 2 masterate şi activităţi de voluntariat.
Mamă:
– la 3 ani, oftam pentru că nu mă lăsai să pun mâna pe jucăriile altora; nu ştiam atunci că tu mă învăţai cum să-i respect pe ceilalţi şi să nu mă ating de ceea ce nu-mi aparţine.
– la 5 ani, m-am dus înaintea ta pentru a vedea dacă mi-ai cumpărat mingea roşie; am fost dezamăgită că n-am găsit jucăria dorită în plasă, dar uitasem că tu te întorci acasă după un serviciu de 14 ore;
– la 7 ani, ai venit cu mine la şcoală în fiecare dimineaţă şi eram supărată că nu merg singură la fel ca alţi copii; uitasem că vroiai să mă protejezi în faţa maşinilor care împânzeau strada;
– la 10 ani, m-ai dat la Liceul Pedagogic, cu gândul că voi fi învăţătoare; nu mi-a picat bine că n-am fost consultată şi nici nu m-am gândit că tu-mi pui un viitor în faţă;
– la 12 ani, îmi spuneai să nu merg la niciun Internet Cafe; uitasem că vroiai un copil care să citească în continuare mult şi nu unul care să-şi piardă vremea într-o companie proastă;
– la 15 ani, plângeam că nu m-ai lăsat să stau la banchet până târziu în noapte; uitasem că tu ai stat 30 de minute în ploaie pentru a mă aştepta să mergem cu ultimul autobus acasă;
– la 18 ani, îţi reproşam că nu mi-ai lăudat niciodată performanţele şcolare în faţa celorlalţi; uitasem că tu eşti un om modest, care vroia să-mi arate că mai am încă multe de realizat;
– la 22 de ani, eram tristă că nu vrei să mă laşi să plec de lângă casă; uitasem că eu eram motivul tău de a te întoarce acasă cu drag;
– la 23 de ani, ai venit la serbarea clasei mele, în Cluj-Napoca şi nu am apucat să te prezint părinţilor şi copiilor, după cum aş fi vrut; în schimb, am reuşit acum să te cunoască o bună parte din amicii mei;
Vedeţi voi, dragi prieteni, mama ştie mereu de ce. Chiar şi atunci când n-avem noi răspunsuri la întrebări.
La mulţi ani, mămica mea!