“Jean, soţia ta ne înşală!” îi spune unui francez altuia pentru a contura scheletul unui banc. Şi dacă este să priveşti prin perdeaua stereotipurilor, vei descoperi că orice propoziţie hilară porneşte de la un adevăr. Acuma că este într-o măsură mai mică sau mai mare depinde de persoana care spune ce-i trece prin minte sau de publicul care gustă gluma.

În această seară, am fost însoţită de doi colegi de-ai mei de la UN Youth Association Cluj Club la proiecţia cinematografică “Les infidèles”. Evenimentul a fost adus publicului clujean de către Institutul Francez şi după cum amintea şi gazda noastră, face parte dintr-o acţiune culturală care se desfăşoară la fiecare început de lună, la Cinema Mărăşti.

Filmul a durat 109 minute, iar timp de 106 minute pot spune că m-am amuzat de minune. Protagoniştii (Jean Dujardin şi Gilles Lellouche) au exploatat în cele mai neortodoxe moduri infidelităţile masculine. Scenariile din peliculă nu erau foarte departe de realitate. Doi tipi francezi, căsătoriţi, fiecare cu a sa carieră, au căutat noul în fiecare seară. Desigur, este o proiecţie oarecum exagerată a timpului prezent, dar nu departe de sterotipurile construite în jurul bărbaţilor. La un moment dat, una dintre actriţe pune întrebarea retorică “Cine stă fidel într-o căsătorie, timp de 15 ani?“.

Am omis celelalte 3 minute, deoarece acestea sunt destinate finalului, apoteotic aş spune. Mai degrabă, deloc neaşteptat de către publicul din sală şi de către mine în mod special. Tot amalgamul de scene filmate după perdea se pierde oarecum într-un clişeu. Dar, probabil şi asta face parte din scenariul francezilor.

Întâiul motiv care a stat la baza vizionării acestui film îl constituie examenul în limba franceză, pe care îl voi avea în mai puţin de 12 ore. Apoi, trebuie să recunosc că m-a atras activitatea pe care o desfăşoară Institutul Francez în plan cultural.

În această săptămână, puteţi viziona mai multe filme în dulcele grai al verişorilor de sorginte latină. Astfel, pe data de 6 februarie, de la ora 18:30, la Café Insomnia se va difuza “D’amour et d’eau fraîche“, iar în perioada 1-7 februarie sunteţi invitaţi la Cinema Victoria pentru a urmări pelicula “Amour” care tratează povestea unui cuplu octogenar.